Un agent care plasa botoșăneni la muncă în străinătate a fost amendat cu 10.000 lei. Vezi motivul!

Un agent care plasa botoșăneni la muncă în străinătate a fost amendat cu 10.000 lei de către inspectorii muncii, anul trecut, potrivit unui raport al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani. Acesta plasa forță de muncă în străinătate, le promitea oamenilor locurilor de muncă, dar nu le făceau și contracte de mediere în formă scrisă.

„Inspectorii de muncă au sancţionat un agent de plasare a forţei de muncă în străinătate cu o amendă în valoare de 10.000 lei pentru efectuarea activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate, fără încheierea de contracte de mediere în formă scrisă cu solicitanţii locurilor de muncă”, precizează ITM.

Patron amendat pentru că s-a opus controlului ITM

Patronul unei firme din județul Botoșani a fost amendat pentru că s-a opus controlului inspectorilor muncii. Pentru că a refuzat verificarea, acesta s-a ales cu o amendă de 5.000 lei, se arată într-un raport al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, pentru anul 2022.

Totodată, inspectorii muncii au aplicat o amendă de 10.000 de lei și un avertisment pentru că nu le-au fost puse la dispoziție, în termenul stabilit, documentele solicitate în vederea controlului.

„Inspectorii de muncă au mai aplicat o amendă în valoare de 5.000 lei pentru împiedicarea exercitării controlului, 3 avertismente pentru îndeplinirea parţială a măsurilor dispuse cu ocazia controalelor anterioare, o amendă în valoare de 10.000 lei şi un avertisment pentru nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceştia, documentele solicitate în vederea efectuării controlului”, se arată în raportul ITM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *