VIDEO Caz scandalos într-o comună din Botoșani! Un elev este pus la pământ și bătut cu pumnii de un băiat

Un elev din județul Botoșani a fost pus la pământ și bătut cu pumnii de un băiat, la ieșirea de la cursuri. Nenorocirea s-a produs miercuri la amiază, după ce elevii au ieșit de la cursuri de la școala din satul Storești, comuna Frumușica.

Victima mergea pe stradă, iar din spate, la un moment dat, un băiat vine spre ea și o lovește puternic. Copilul cade în șanțul de pe marginea drumului. Nu apucă să se ridice, iar loviturile nu se opresc. Agresorul nu ține cont nici măcar că în preajmă sunt și adulți care îi văd gestul șocant.  După ce îl lovește cu o furie de nedescris, adolescentul este tras de un coleg și este determinat să plece.

Imaginile au ajuns pe rețelele de socializare și au stârnit indignarea multor părinți, dar și a multor consăteni, revoltați că așa ceva se întâmplă în comunitatea lor. Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru lovire sau alte violențe.

„Ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă fapta, iar în funcție de rezultatele acestora vor fi dispuse măsuri conform prevederilor legale”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *