Botoșănenii, invitați de primarul Cosmin Andrei la o consultare privind strategia municipiului în următorii ani

Primăria Municipiului Botoșani organizează miercuri, 1 februarie 2023, în sala Mihai Eminescu, două întâlniri ce fac parte din procesul de consultare publică pentru actualizarea documentelor strategice pentru perioada 2021-2027.

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Botoșani începând cu ora 10.00 va fi prezentat procesul de elaborare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), iar începând cu ora 12.00 se va detalia Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă (SIDU), inclusiv proiectele prioritare de dezvoltare.

Cele două întâlniri sunt publice și deschise atât persoanelor implicate în proiecte de dezvoltare la nivel instituțional și administrativ, cât și tuturor cetățenilor care sunt interesați de planurile municipalității pentru viitorii ani.

Construim viitorul împreună și doar ascultând părerile și așteptările fiecărui cetățean putem ajunge la cele mai bune soluții în ce privește dezvoltarea orașului. Adresez, așadar, o invitație botoșănenilor de a participa la aceste întâlniri pentru a contura împreună cele mai bune strategii pentru municipiul Botoșani”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Documentele strategice acoperă teritoriul administrativ al municipiului Botoșani, însă pentru prima dată acestea vizează și oportunitățile de colaborare la nivelul arealului Zonei Metropolitane. Aceste instrumente vor fundamenta deciziile de investiții viitoare și vor asigura utilizarea eficientă și eficace a fondurilor europene și guvernamentale ce pot fi atrase.
Versiunile de lucru ale SIDU și PMUD pot fi consultate pe site-ul www.primariabt.ro (pagina principală), unde pot fi transmise și propuneri de modificare, infrormează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *