Peste 2500 de botoșăneni au beneficiat de servicii de asistență medicală comunitară. Mulți sunt copii fără un părinte, dar și bătrâni săraci

Anul trecut, 2.528 de botoșăneni au beneficiat de servicii de asistență medicală comunitară. Datele centralizate de conducerea Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Botoșani arată că este vorba despre persoane vulnerabile, aflate în următoarele situații: nivel economic sub pragul sărăciei – 693 de persoane; nivel educațional scăzut – 266 de persoane; diferite dizabilități – 123; boli cronice – 461; boli în faze terminale care necesită tratament paleativ – 11; graviditate – 40; lehuzie – 38; copii cu vârsta până la un an – 104; vârsta sub 16 ani – 126; vârsta a treia – 189; copii din familii  monoparentale – 310; risc de excluziune socială – 36.

Asistenţa medicală comunitară face parte din ansamblul de atribuţii şi competenţe transferate de către Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale prin care se urmăreşte îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei prin asigurarea echitabilă a accesului la servicii de sănătate a tuturor persoanelor din comunitate, indiferent de statutul socioeconomic, nivelul de educaţie, amplasarea acesteia sau de distanţa faţă de furnizorul de servicii medicale.

Potrivit celor precizate de viceprimarul Liviu Toma, beneficiarii serviciilor de asistenţă medicală comunitară sunt membrii comunităţii, cu precădere persoanele vulnerabile din punct de vedere medical sau social. “Beneficiarii serviciilor de asistență medicală comunitară sunt identificați prin înregistrarea populației locale și prin actualizarea lunară a acesteia în aplicația on-line AMCMSR.gov.ro”, a adăugat Liviu Toma.

 

Consilierii municipali au înființat prin vot Centrul Comunitar Integrat

 

Din decembrie 2022, a fost înființat, prin votul consilierilor municipali botoșăneni, Centrul Comunitar Integrat. Centrul nou înființat funcționează ca entitate fără personalitate juridică, cu administrare unică în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Botoșani și a preluat activitatea asistenților medicali comunitari și a mediatorilor sanitari.

Centrul Comunitar Integrat furnizează persoanelor vulnerabile servicii comunitare integrate adaptate nevoilor medicale, sociale şi educaţionale. Centrul Comunitar Integrat are sediul temporar (până la finalizarea lucrărilor de reabilitare, prin intermediul proiectului POR ”Reabilitare centru comunitar integrat, reabilitare și dotare săli pentru servicii educaționale pentru copii aflați în risc de abandon școlar/a doua șansă și reabilitare spațiu pentru servicii de ocupare și calificare”, a fostei Grădinițe nr.10), pe Aleea Nucului nr.8, în spațiile alocate în Centrul de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente – SENIOR.

Finanţarea Centrului Comunitar Integrat se asigură din: transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru finanţarea cheltuielilor de personal pentru asistenţii medicali comunitari, moaşele şi mediatorii sanitari; venituri proprii ale unităţii administrativ-teritoriale Botoșani; fonduri externe nerambursabile şi, după caz, alte fonduri legal constituite.

 

Actele necesare pentru includerea în categoria beneficiarilor

 

Pentru a beneficia de serviciile acordate de Centrul Comunitar Integrat, persoanele interesate trebuie să prezinte următoarele documente: cerere tip, copie după actul de identitate valabil, documente care atestă veniturile, acte medicale vizând starea de sănătate a acestora, certificat de încadrare într-un grad de handicap, după caz. Reprezentanții Centrului Comunitar Integrat pot solicita și alte documente, dacă este cazul. Acordarea serviciului se realizează în baza evaluării nevoilor individuale ale beneficiarilor.

Evaluarea nevoilor beneficiarilor/situaţiei de dificultate în care aceştia se află este realizată de personal de specialitate (asistent social, psiholog, asistent medical, mediator sanitar etc).

În funcţie de situaţia particulară a fiecărui beneficiar, la evaluarea acestuia se va ţine cont de orice altă evaluare realizată de serviciile publice de asistenţă socială, de structurile cu atribuţii în evaluare complexă prevăzute de lege, precum şi de recomandările formulate de alte instituţii/organizaţii publice sau private (cabinete medicale, unităţi de învăţământ, agenţii de ocupare etc).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *