Cum a cerut șpagă o doctoriță de la o gravidă chiar în timpul nașterii: „Mi-a spus să nu mă surprindă dacă mă trezesc paralizată”

Roxana Al Momani, medic specialist în obstetrică-ginecologie, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, după ce i-a cerut șpagă unei gravide chiar în timpul nașterii. Supărată că femeia n-avea banii pregătiți, doctorița i-a spus că dacă anestezistei îi tremură mâna, se poate trezi paralizată.

La vremea respectivă, Roxana Al Momani lucra la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, dar de atunci a trecut în privat, la mai multe clinici din București, informează ziare.com.

Acuzațiile aduse doctoriței

Dr. Roxana Al Momani a fost condamnată de Curtea de Apel București la doi ani de închisoare cu suspendare pentru două acte materiale de luare de mită. De asemenea, ea nu mai are dreptul de a-și exercita profesia timp de un an.

Pe 18 august 2017, ea a fost prinsă în flagrant în timp ce primea o parte din banii pe care îi ceruse unei paciente aflate chiar pe masa de operație. Pacienta se afla la a doua naștere, iar la prima îi mai dăduse Roxanei Al Momani 1.000 de lei.

Pacienta le-a povestit anchetatorilor că, în timp ce se afla pe masa de operație, doctorița i-a cerut bani și chiar a vorbit la telefon cu concubinul ei, pe care l-a întrebat de asemenea dacă are suma necesară. Nici bărbatul nu avea atunci și a rămas să-i aducă banii la spital a doua zi. Numai că iubitul femeii a reclamat totul la autorități și s-a dus la spital cu banii marcați.

„Am fost dusă spre sala de operație, unde urma să fiu operată de cezariană, iar pe drum spre sală, în timp ce eram pe targă, d-na doctor m-a întrebat din nou de ce nu am banii, având o stare de nervozitate, supărare și iritare.În momentul în care anestezistul (o doamnă) mi-a înfipt acul în coloana vertebrală pentru administrarea serului de anestezie, d-na doctor (Al Momani Roxana – n.r.) mi-a spus să nu mă surprindă dacă atunci când o să mă trezesc din anestezie o să constat că am rămas paralizată.

M-am externat pe data de 18.08.2017, după ce și doctorul neonatolog și-a dat acordul în privința fetiței, iar în parcarea spitalului am așteptat-o pe d-na doctor de la ora 14:00, când spunea că o să vină, până la ora 16:30.La acea oră, d-na doctor a primit cei 1.000 de lei, marcați, eu nu am aflat alte amănunte decât după aceea. Știu că sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut de către prietenul meu și amicul nostru”, a declarat femeia în fața anchetatorilor, potrivit ziare.com.

De ce doctorița a primit condamnare cu suspendare

Judecătorii au explicat în motivarea deciziei de ce i-au dat doctoriței Roxana Al Momani doar o condamnare cu suspendare: „Reţine şi că activitatea infracţională continuată are un pericol social mediu spre redus, văzând sumele de bani primite efectiv (500 lei din 1.000 lei pretinşi şi aduşi la flagrant; 700 lei), numărul de acte materiale (două) şi că obligaţiile pe linie profesională au fost îndeplinite corespunzător faţă de mame şi copiii lor. În plus, pentru prima naştere, inculpata s-a deplasat special de la peste 200 km”.

Instanța a mai consemnat că medicul nu are antecedente penale, are studii superioare și un copil pe care-l îngrijește singură, tatăl acestuia fiind decedat. De asemenea, doctorița „se bucură de recunoaştere profesională din partea a numeroase actuale mame”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *