A crescut vârsta de pensionare. Zeci de mii de români sunt afectaţi

sursa: Antena 3

Veşti mai puţin bune pentru femeile care sunt în pragul pensionării sau se pregătesc de pensie în următorii ani: vârsta a început să crească constant, chiar din această lună.

Mai exact, începând din această lună, ianuarie 2023, vârsta de pensionare pentru femei se modifică.

Aşadar, vârsta de pensionare pentru femei creşte la 62 de ani, de la 61 de ani şi nouă luni, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În cazul femeilor, se aplică o creștere graduală a vârstei de pensionare, până în ianuarie 2030, atunci urmând să se atingă vârsta de 63 de ani. În 2035, vârsta de pensionare a femeilor va ajunge la 65 de ani.

De asemenea, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar cel complet de cotizare pentru femei va urca la 32 de ani de la 31 de ani și 11 luni.

Apoi, în 2030, femeile se vor pensiona la 63 de ani, iar în 2035, la vârsta de 65 de ani.

„Noi suntem acum pe punerea în aplicare a legii care a fost implementată începând cu ianuarie 2011 (…). Vârsta de pensionare creşte până la 63 de ani, conform unui grafic-anexă la lege.

Am avut o creştere a vârstei de pensionare, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Dacă la bărbaţi au crescut vârstele de pensionare de la 56 de ani la 65 de ani, în cazul femeilor vârstele de pensionare au început să crească de la 55 de ani, ajungând la 63 de ani în anul 2023.

Apoi, urmează egalizarea vârstelor de pensionare în cazul femeilor cu bărbaţii la 65 de ani, în orizontul de timp 2035.

Acest lucru se întâmplă peste tot în sistemele de pensii publice în lume, tocmai pentru că speranţele de viaţă ale oamenilor au crescut, dar nu la fel de mult ca în alte ţări”, a explicat recent Doina Pârcălabu, fost şef la Casei de Pensii, la Antena 3 CNN.

Cu cât creşte vârsta de pensionare pentru femei

– 2022: 61,9 ani

– 2023: 62 de ani

– 2030: 63 de ani

– 2035: 65 de ani

Sursa: Casa Naţională de Pensii 

Oficial, vârsta de pensionare în România este de 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, potrivit Antena 3 CNN

One thought on “A crescut vârsta de pensionare. Zeci de mii de români sunt afectaţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *