Activități ale polițiștilor cu elevii Liceului cu Program Sportiv Botoşani

În cadrul Programului educaţional naţional ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală, poliţiştii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii au desfasurat activităţi de informare în vederea reducerii riscului de victimizare la nivelul Liceului cu Program Sportiv Botoşani, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Astfel, vineri, 27 ianuarie, la nivelul unității de învățământ, elevii claselor I au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, pe stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu copiii se desfăşoară sub forma unor activităţi cu caracter interactiv, în cadrul cărora copiii primesc sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, când se deplasează în locuri aglomerate, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.

Polițiștii îi învaţă pe copii cum să traverseze în siguranță, care sunt regulile de circulație atunci când sunt pe role sau biciclete, unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare acestei categorii de vârstă. Activităţile vor fi derulate la nivelul tuturor claselor primare înscrise în campanie, precizează IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *