Pompier prins beat la volan de două ori în aceeaşi zi

Foto: Ziarul de Iasi

Alexandru Şteţcu era plutonier la Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Iaşi din anul 2017. Acesta era din judeţul Mureş. Fiind pompier de meserie, Şteţcu făcea taximetrie în timpul liber însă cei din jurul lui nu ştiau că se urca băut la volan, scrie Ziarul de Iasi.

Ghinionul acestuia au fost „colegii” jandarmi din Ministerul Afacerilor de Interne care l-au dibuit de două ori: o dată la volanul maşinii băut şi în aceeaşi zi, iar la volan, dar fără permisul de conducere. Prima oară, o unitate mobilă de jandarmi care patrula la ora 4.30 dimineaţă a observat pe strada Păcurari un autoturism Dacia Logan oprit al cărui şofer accelera motorul fără motiv.

Jandarmii au coborât din autoturism şi au bătut în geamul maşinii şi au observat că şoferul este beat criţă. Au chemat poliţiştii care l-au testat pe Şteţcu: acesta a avut o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele lui şi i-au reţinut permisul de conducere.

După ce l-au audiat, anchetatorii l-au lăsat liber, însă seara, Şteţcu s-a urcat iar la volanul taxiului său. Ghinionul său a fost că a aceiaşi jandarmi l-au observat în trafic şi l-au oprit din nou. De data aceasta, poliţiştii l-au reţinut apoi judecătorii l-au arestat.

La data de 14 ianuarie în jurul orei 4, inculpatul a condus un autoturism inscripţionat taxi, pe drumurile publice de pe raza municipiului Iaşi, după ce a consumat alcool, fiind depistat cu o valoare a alcoolului în sânge ce depăşeşte limita legală, iar în cursul nopţii de 14/15.01.2023 în jurul orei 00.00, după încheierea actelor de constatare şi reţinerea permisului de conducere fără drept de a conduce din data de 14.01.2023, inculpatul s-a urcat din nou la volanul aceluiaşi autoturism şi a condus pe drumurile publice de pe raza municipiului Iaşi. Prin ordonanţa din data de 16.01.2023 procurorul militar a dispus reţinerea pentru 24 de ore a persoanei cercetate, iar la data de 17.01.2023 a fost formulată propunere de luare a măsurii arestării preventive. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Militar Iaşi a admis propunerea şi a emis mandat de arestare preventivă faţă de inculpat pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat al Parchetului Militar Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *