Bărbatul din Botoşani care a tăiat capul unui consătean a cerut să fie pus în libertate. Decizie a judecătorilor

Bărbatul din judeţul Botoşani care, în urmă cu cinci zile, a tăiat capul unui consătean a cerut să fie pus în libertate. Maricel Botezatu a contestat măsura arestării preventive adoptate, duminică, de magistraţii Tribunalului Botoşani. Contestaţia a fost analizată, miercuri, la Curtea de Apel Suceava, iar magistraţii de aici au respins-o ca nefondată.

Botoşăneanul, în vârstă de 57 de ani, din Călăraşi, l-a decapitat, sâmbătă, 21 ianuarie, pe finul său, Mihai Toma, în vârstă de 54 de ani. Trupul bărbatului a fost găsit în uşa casei, iar capul în curte.

Luarea măsurii preventive faţă de Maricel Botezatu a survenit în urma unor percheziţii la locuinţa acestuia, în urma cărora au fost găsite haine şi încălţăminte pline de sânge.

Solutia pe scurt:

În baza art. 204 Cod procedură penală respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Botezatu Maricel împotriva Încheierii nr. 3 din 22.01.2023 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Botoşani, pronunţată în dosarul nr. 156/40/2023 al Tribunalului Botoşani. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul contestator să plătească statului suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din contestaţie. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 340 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Teodorescu Alin, conform delegaţiei nr. 302/25.01.2023, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată azi, 25.01.2023, prin punerea minutei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală.

One thought on “Bărbatul din Botoşani care a tăiat capul unui consătean a cerut să fie pus în libertate. Decizie a judecătorilor

  1. tupeu de criminal….pedeapsa cu moarte pentru criminalul finului său….o societate bolnavă cu mulți bolnavi psihici în libertate, spitalui de nebuni e in stradă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *