VIDEO Locuitori terorizați de câini într-o comună din Botoșani. „Au început să atace persoane pe drum și animale din curtea omului”

Locuitorii unei comunei din județul Botoșani sunt terorizați de câinii unui bărbat din aceeași localitate. Oamenii spun că patrupedele au atacat deja o fetiță și o bătrână, fiind foarte agresive. Se întâmplă în comuna Știubieni, dar se pare că o situație asemănătoare se regăsește în mai multe localități din județul Botoșani.

„Are foarte mulți câini care sunt liberi, de talie medie/mare și ogarii de vânătoare, care au început să atace persoane pe drum și animale din curtea omului. Mie mi-au intrat în ogradă și mi-au omorât 2 câini (se poate observa in clipul de pe camere). Stăpânul lor cred că nu mai are ce sa le de-a mâncare și încep să-și procure singuri omorând alte animale”, spune, revoltată, o femeie.

Anul trecut, o fetiță a fost încolțită de câini când a ieșit de la școală, iar norocul său a fost un șofer cu o dubiță, care a văzut-o și a salvat-o.

„Și o bătrână când se întorcea de la magazin a dat mâncarea la câinii care se observă în clip că să scape și și-a aruncat și geanta”, mărturisește o localnică.

Oamenii spun că au făcut sesizări la poliție, dar bărbatul în grija cărora ar fi aceste animale spune că nu sunt ale lui astfel încât nu poate fi sancționat.

„Poliția mi-a spus că au depus acte pentru a se ridica un loc pentru câinii vagabonzi, au foarte multe plângeri din vina câinilor liberi și foarte agresivi. Mai sunt pe lângă școală vreo 10 câini și sunt un pericol pentru copii. Din păcate cei de la primărie nu doresc sa aprobe nimic deși comuna este plină de câini”, își strigă nemulțumirea o localnică.

Primăria nu își permite să contracteze un serviciu de ecarisaj

La rândul său, primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache, recunoaște că se confruntă cu această problemă și încearcă să găsească soluții. Oamenii s-au plâns la el că animalele le-au intrat în gospodării, i-au atacat copiii sau le-au mâncat găinile.

Este o problemă la nivelul tuturor comunelor, nu numai la noi. Chiar s-a discutat și în ședința cu prefectul și a întrebat unde mai sunt probleme și sunt  și Dorohoi, Dângeni, peste tot. Eu personal am discutat cu poliția, cu medicul veterinar și am două zone unde sunt probleme. Am vorbit și cu proprietarii de câini. Știți cum e, când sunt în curtea omului nu poți intra. Dar să cheltui din bugetul primăriei pentru prinderea Primăriei ne-ar pune la pământ. Știți cât costă să contractez un serviciu de ecarisaj doar ca să prindă un câine? Doar să îl prindă: 800 de lei. Nu avem cum”, spune primarul.

Sătui de această situație, unii oameni au început să apeleze la soluții șocante.

„Am înțeles că unii au mai fost găsiți otrăviți…”, ne-a spus șeful administrației locale.

Bovinele din județul Botoșani, îmbolnăvite din cauza războiului din Ucraina. Declarația făcută de conducerea DSVSA Botoșani

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *