Primarul municipiului Botoșani: Anul acesta va fi un an al asfaltărilor. Unde vor mai fi redirecționați banii din bugetul local!

Bugetul municipiului Botoșani pe anul 2023 va fi votat, joi, în ședința de Consilu Local. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că anul acesta va fi unul al asfaltărilor.

Potrivit edilului municipiului Botoșani, anul acesta vor începe lucrările de reabilitare a străzilor din Cvartalul 1 și 2, pentru care există și constructor și unde trebuie dat doar ordinul de începere a lucrărilor.

Anul acesta va fi un an al asfaltărilor și se concretizează proiectele noastre pe care le-am pregătit până acum. Am făcut documentații pentru o serie de străzi din municipiul Botoșani, am făcut și licitații pentru o serie de străzi, iar în acest moment suntem cu unele proiecte în stadiul de emitere a ordiului de începere a lucrărilor, având deja câștigător pentru o parte din ele. Un lot important reprezintă Cvartalul 1, acolo unde avem un câștigător, avem contract semnat cu Ministerul Dezvoltării, fianțare prin Programul Anghel Saligny și așteptăm vremea potrivită pentru emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Aceste străzi sunt cuprinse în perimetrul Calea Națională -Petru Rareș și I.C. Brăteanu iar Cvartalul 1 este compus din străzile Petru Maior, Ion Creangă, Furtunei, A T. Laurian, Alexandru cel Bun, Grăniceri, Tunari, Vasile Ponta, Aleea Humulești și strada Baciului”, a precizat Cosmin Andrei.

Pentru străzile Vâlcelei, Izvoarelor și Zimbrului a fost desemnat un câștigător al licitației, respectiv Big Conf, investiția urmând a se realiza cu fonduri europene, la fel pentru străzile Smârdan, Neculai Sofian și Miron Costin există firmă câștigătoare, urmând să se emită ordinul de începere a lucrărilor.

Pentru celelalte străzi din municipiul Botoșani, care nu sut asfaltate și pe care le-am avut în vedere atuci când le-am promis oamenilor că vom avea la periferie condiții ca în centru , ne propunem anul acesta să continuăm cu realizarea documentațiilor tehnice pentru ca ulterior să le scoatem la licitație. Cvartalul 2, de asemenea, este în analiză va intra cu lucrări pe parcursul acestui an, iar pentru Cvartalul 3 care este reprezentat de străzile din permetrul zonei Împărat Traian avem documentatie și așteptăm contractarea unui credit pe care îl avem în vedere pentru finanțarea lucrărilor de la Teatrul Mihai Eminescu și străzile din Cvartalul 3”, a adăugat Cosmijn Andrei.

De asemenea, cu bani din bugetul local se vor realiza două parcări pe strada Mihail Kogălniceanu, respectiv Aleea Pinului, se vor demara lucrările de extidere și dotare a Spitalului TBC, inclusiv dotarea Secției de Boli Paliative, finalizarea lucrărilor la Teatrul Mihai Eminescu.

Primarul a mai anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că se reia licitația privind amenjarea Versantului Pacea -zonă de agrement, se vor monta camere de supraveghere în Centrul Vechi și Parcul Tineretului și se vor crea șapte noi locuri de joacă.

De asemenea, se are în vederea reabilitarea unor unități de învățământ, înființarea a patru creșe noi, trei care vor fi date în funcțiune și pentru care se va recruta personal didactic.

Anul acesta vor mai fi fializate locuințele sociale din Cismea și se are în vedere realizare de noi locuințe pentru tineri în zona Obor, acolo unde va fi și o creșă, și va fi extinsă rețeaua de gaze naturale și electricitate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *