Strigătul disperat al unei mămici bolnavă de cancer, care vrea să-și salveze fetița. „Înainte să plec din această lume trebuie să știu că Alexandra va fi sănătoasă”

„Fac orice să o văd sănătoasă înainte să mor. Sunt mama Alexandrei. Eu am cancer iar fetița mea s-a născut cu dublă atrezie și microtie, nu are urechi și nu aude. Înainte să plec din această lume, trebuie să știu că Alexandra va fi sănătoasă. Nu știu câte zile mai am, însă trebuie să lupt să o văd pe Alexandra sănătoasă, iar apoi Dumnezeu mă poate lua”, este strigătul disperat al unei femei care vrea să își știe fetița sănătoasă.

Există un singur spital în toată lumea care o poate ajuta pe copilă, în Statele Unite ale Americii. Ei o pot opera, îi pot reconstrui urechile și canalele auditive, iar Alexandra va auzi și va fi sănătoasă.

„Costurile sunt uriașe, 198.000 dolari, și mă rog la Dumnezeu să-mi mai dea zile să reușesc să o văd operată. Până acum am reușit să strângem 15.200 dolari”, spune femeia.

Alexandra are 8 anișori și este singurul copil al femeii.

„Ea este raza mea de soare, ea este totul. E un copil atât de bun, atât de frumos…nu merită nicio clipă suferința pe care o duce. Îmi doresc să rămân lângă ea, să o văd cum crește, însă realitatea este că boala mea avansează și cel mai mult îmi doresc să o las sănătoasă, să aibă un viitor frumos. Îndrăznesc să pornesc această strângere de fonduri cu gândul că Dumnezeu lucrează prin oameni și va face un miracol să strângem banii pentru operațiile necesare Alexandrei mele. Vă rog din tot sufletul să ne ajutați să strângem banii pentru operațiile Alexandrei. Este tot ce mai vreau de la viață. Vă mulțumesc pentru toată bunătatea voastră și vă doresc multă sănătate”; spune mama Alexandrei.

Dacă o puteți cu o donație, se poate dona prin metodele următoare cu mențiunea Alexandra
🕳️ Conturi bancare:
Lei: RO33BTRLRONCRT0532233601
Euro: RO80BTRLEURCRT0532233601
Swift/BIC: BTRLRO22 Beneficiar: Asociatia Noel
🕳️ Donatii cu cardul prin Facebook https://www.facebook.com/donate/610417797760059/
🕳️ Paypal: paypal.me/asociatiaNoel
🕳️ Donații cu cardul: https://asociatianoel.ro/donatii/
🕳️ Revolut: 0771112695 user @renatavbp1 revolut.me/renatavbp1
🕳️ BT Pay: 0752076131
🕳️ Wise: asociatianoel.ro/donatii/wise
🕳️ Sponsorizări firme/ redirecționare impozit: https://asociatianoel.ro/…/sponsorizare-redirectionare…/
🕳️ Completați gratuit Formularul230 din link https://asociatianoel.ro/formular-230/#formular-230

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *