FOTO & VIDEO Ambulanțierul botoșănean, mort la 58 de ani, a fost condus pe ultimul drum. Mai multe ambulanțe au însoțit cortegiul funerar

Ambulanțierul botoșănean, care a murit la 58 de ani, din cauza unei boli cumplite, a fost condus, joi, pe ultimul drum de colegii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, rude și prieteni. Cortegiul funerar cu trupul neînsuflețit al lui Cornel Avasiloaie a fost însoțit de mai multe ambulanțe. De la biserica Sfânta Parascheva de pe Unirii, unde a fost oficiată slujba, și până la cimitirul în care își va găsi odihna de veci, au răsunat sirenele ambulanțelor.

Corneliu Mihai Avasiloaie avea 58 de ani și lucra ca șofer din ianuarie 2016. Acesta a decedat în urma unui neplasm pulmonar.

Conducerea SJA Botoșani are numai cuvinte de laudă la adresa acestuia, spunând că era un profesionist dezăvârșit, un coleg de nădejde, un om muncitor. Trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica „Sfânta Parascheva” de pe Pietonalul Unirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *