Flavius Stoican se bate cu pumnii în piept: „Salvez Botoșaniul, aș fi salvat-o și pe Dinamo!”

Flavius Stoican (46 de ani) a explicat ce așteptări are cu FC Botoșani, pe care trebuie să o mențină în Liga 1, și a vorbit în premieră despre despărțirea de Dinamo, din primăvara 2022, înainte ca roș-albii să retrogradeze în Liga 2.

Flavius Stoican a fost adus de patronul Valeriu Iftime să pună umărul la salvarea Botoșaniului. În caz contrar, nu doar că echipa din nordul Moldovei ar retrograda, dar s-ar ajunge la situația ca Iftime să-și retragă sprijinul financiar!

Noul antrenor al botoșănenilor a vorbit pentru Gazeta Sporturilor despre planurile sale la echipă, dar a relatat, în premieră, și sentimentele cu care a rămas după ce a fost îndepărtat de la Dinamo în primăvara 2022, fix înainte de începerea play-out-ului.

Atunci, jucătorii „câinilor” au ținut ca Stoican să continue, conducerea ar fi dorit la fel, dar liderii suporterilor au considerat că Dusan Uhrin este mai nimerit în locul românului. Finalul este binecunoscut, Dinamo a retrogradat.

Flavius Stoican, salvarea lui FC Botoșani? Ideile antrenorului:

Miracol ar fi prea mult spus că ar fi dacă ne salvăm cu Botoșaniul. Da, ne luptăm să rămânem în Liga 1, focusul este pe primul meci, cel de la CSU Craiova, e important cum începem. N-aș vrea să nominalizez pe cineva anume, sunt mulțumit de toți jucătorii. Plus că sunt plăcut impresionat de ceea ce am văzut în academia proprie, s-au integrat foarte bine. Nu facem diferențe, să-i lăsăm cu antrenamente mai ușoare. Dacă ar fi să nominalizez totuși, cred că Mailat va face diferența. Lupta e strânsă în play-out, diferența e mică. Inclusiv Mioveniul speră să se salveze de la retrogradare. Cu siguranță vor fi meciuri de foc. Până la play-off/play-out mai sunt meciuri multe de jucat, trebuie să luăm puncte de la începutul sezonului”. a spus Stoican, potrivit gsp.ro

Flavius Stoican: „Dacă salvam Dinamo? Eu zic că puteam!”

Am fost dezamăgit de ceea ce s-a petrecut la Dinamo, am avut speranțe că voi continua până la bun sfârșit. Jucătorii erau dornici să înceapă play-out-ul, creasem un grup, o familie, când s-a luat acea decizie să fiu schimbat. Cine a luat-o? Sincer, chiar nu știu! Mai contează?!

Domnul Mureșan și Răzvan Zăvăleanu au fost apropiați de noi, ca grup, dar la un moment dat m-au înștiințat că ar fi mai bine să ne despărțim. Nu au luat ei decizia divorțului. Știau, vedeau ce era la antrenamente, formaserăm o familie, un grup unit, au fost și eu surprinși de decizia divorțului.

Cea mai mare bucurie e când auzi, vezi, citești că jucătorii, oamenii cu care lucrezi, te regretă. Cum s-a întâmplat la Dinamo. Dacă salvam Dinamo? Se putea întâmpla orice, eu zic că puteam cu acel grup unit. Cei mai importanți oameni de la Dinamo, jucătorii și conducătorii, aveau încredere în forțele mele. Noi, cei din interior, știam ce putem. Aveam tot ceea ce trebuia ca Dinamo să fie și acum în Liga 1.

Nu consider că a fost eșec. Dacă eu merg la o echipă și oamenii sunt mulțumiți de ceea ce fac, nu consider un eșec. Dacă s-a pus presiune pe anumiți oameni ca eu să plec, asta nu înseamnă un eșec!

Flavius Stoican: „Văd o îmbunătățire la Dinamo”

Dacă nu m-a mai vrut DDB? Ar fi nedrept să spun, n-am primit niciun fel de explicații. Dacă aș mai lucra vreodată la Dinamo? Niciodată să nu spui niciodată. Încerc să fiu mult mai atent atunci când aleg. Atunci, am zis în secunda doi „da”. Nu m-au interesat nici bani, nici condiții, nimic.

Ne-am strâns mâna și-am plecat. N-am cerut alte drepturi financiare, doar banii la zi ce mi-au fost plătiți. Puteam cere conform contractului, dacă alții au făcut-o… Nu condamn pe nimeni. Eu am vrut să nu fac probleme grupării, într-o perioadă grea. Așa mi s-a părut normal

Sportiv, văd o îmbunătățire la Dinamo în ultima vreme, munca antrenorului de acolo merită apreciată. Sunt în cursa pentru play-off, au toate șansele. Promovare sau faliment? Dacă ar putea să se debarseze de situația financiară și jucătorii să fie conectați doar la fotbal, cu siguranță s-ar bate la promovare. Dacă neajunsurile îi vor doborî… Ar fi păcat.

Ideal ar fi să ai continuitate în meseria de antrenor. Am văzut un patron la Botoșani aproape de echipă, îți dă toată încrederea lui. Este om în adevăratul sens al cuvântului. Ne-a oferit toate condițiile, avem discuții zilnice. Va fi aproape de echipă în momentele dificile, acum să arătăm și noi bine pe teren.

Nu doar meciurile cu FCSB sunt importante, noi ne focusăm acum pe primul meci, cu Craiova, doar la acesta ne gândim. Apoi la următoarea etapă și tot așa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *