Primele detalii oficiale în cazul perchezițiilor de la Vama Stânca. Ce spun oficialii DNA

Vama Stanca cu mascati- BotosaniProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022, potrivit unui comunicat al DNA.

În cursul zilei de 17 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 31 locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale.

Reamintim că anchetatorii au intrat în birourile vameşilor şi ale poliţiştilor de frontieră, căutând dovezi privind faptele de corupţie derulate de angajaţii de acolo.

Procurorii au ridicat sisteme informatice şi medii de stocare, înscrisuri, sume de bani, dar şi alte documente care îi pot ajuta în anchetă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *