De tot râsul! Un șofer din Botoșani a fost urmărit de un echipaj de poliție. După ce a oprit, s-a ascuns în portbagajul autoturismului

Un tânăr din Botoșani a pus un echipaj de poliție pe urme după ce nu a oprit la semnalul acestora. S-a întâmplat duminică 15 ianuarie 2023, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul comunal DC69, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui șofer nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, aproximativ 400 de metri.

În urma interceptării autoturismului, polițiștii au constatat că la volanul acestuia se afla un bărbat, iar în momentul în care polițiștii s-au apropiat, botoșăneanul s-a mutat în portbagajul autoturismului, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că persoana care se mutase de pe scaunul pasagerului pe scaunul șoferului, este o fată de 22 de ani, din comuna Dimăcheni, județul Botoșani.

În portbagajul autoturismului a fost identificat conducătorul autoturismului, un tânăr de 23 de ani, din aceeași comună.

”Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, s-a stabilit că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autoturisme, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul rutier. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează IPJ Botoșani.

Schimbări la examenul auto pentru scutere și motociclete: “În felul ăsta scăpăm de orice dubii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *