A fost desemnat fermierul anului la Botoșani. Câștigătorul crește sute de oi și lucrează 100 de hectare de teren

Asociația Moldoovis din Botoșani a desemnat, duminică, în cadrul unui bal al fermierilor, care a avut loc la restaurantul Rediu, fermierul anului 2022. Câștigătorul se numește Ionuț Munteanu și este din comuna Frumușica. Lucrează aproximativ 100 de hectare de pământ și crește aproximativ 500 de oi din rasa Karakul.

La balul fermierilor a participat și primarul comunei Frumușica, Constantin Bălăsanu.

“Nu mă așteptam să ies fermierul anului. Sunt foarte bucuros. E munca mea de 20 de ani. După ce m-am căsătorit, tata mi-a dat 50 de oi. Am mai cumpărat, am mai înmulțit și am ajuns la 500 de oi. Am avut mai mult de 500 dar acum m-am oprit la 500. În ziua de astăzi e foarte greu cu animalele, din cauza oamenilor, seceta… A fost un an foarte greu. Este atât o afacere cât și o pasiune. Noi din asta am trăit până acum și am trăit bine. Mai mult de atât nu mă mai pot dezvolta pentru că nu sunt oameni. Avem și 100 de hectare de teren arabil, avem și vaci, a spus, după obținerea premiului, Ionuț Munteanu.

În cadrul balului au fost premiați cei mai reprezentativi crescători de oi din rasa Karakul. Moldoovis a acordat premiul al treilea lui Gheorghe Hârlăuanu Gheorghe din județul Iași, iar premiul al doilea lui Ioan Rusu din județul Vaslui. Premiul I a fost acordat tot unui botoșănean, Marin Mărgineș din orașul Darabani.

Lege nouă pentru tractoarele și utilajele agricole înregistrate la primării. Poliția va avea acces la baza de date

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *