40 de elevi din mai multe școli botoșănene, duși la ore cu Poliția. Au fost prinși absentând, vineri, de la cursuri

Zeci de elevi au fost prinși de polițiști stând prin baruri sau în alte locații, în loc să fie la cursuri.

Vineri, 13 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Birourile de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiilor Botoșani și Dorohoi și Polițiile Orășenești Darabani și Săven, au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță școlară și prevenire a absenteismului, în șapte unități de învățământ liceal din municipiul Botoșani, Dorohoi și a orașelor Săveni și Darabani.

În cadrul acțiunii desfășurate au fost legitimate 54 de persoane, au fost controlate 18 unități comerciale în zona adiacență unităților de învățământ și au fost identificați 40 de elevi care absentau la cursuri. Polițiștii au informat Inspectoratul Școlar Județean Botoșani despre acest lucru în vederea luării măsurilor de monitorizare, precizează într-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *