Fiica unei botoșănence, blocată cu familia în Venezuela, nu a reușit să se întoarcă în țară. MAE a promis că ajută, dar nu a mai dat niciun semn: „Suntem epuizați”

De mai mulți ani, Geanina Pîslaru, fiica unei femei din Botoșani, încearcă să revină în România, alături de soțul venezuelean și cei doi copii. Problema o constituie costul biletelor de avion, aproximativ 5.000 de euro, sumă pe care familia nu are cum s-o adune. În Venezuela, salariul minim este echivalentul a 7,59 de dolari, iar un kilogram de carne de vită costă peste 8 dolari.

În luna noiembrie, când Libertatea a scris despre povestea Geaninei Pîslaru, oficialii Ministerului Afacerilor Externe comunicau, într-un răspuns către ziar, că „MAE, prin misiunea diplomatică de la Ciudad de Mexico, și-a manifestat întreaga deschidere de a întreprinde demersuri suplimentare în vederea identificării unei soluții adecvate pentru facilitarea transportului în România și rămâne în contact cu cetățeanul român în cauză”. Geanina Pîslaru spune că nicio autoritate română nu a mai contactat-o de atunci. Femeia încearcă să găsească soluții pe cont propriu, însă a ajuns la capătul puterilor.

Libertatea a solicitat un punct de vedere din partea MAE, dar până la momentul publicării articolului nu a primit niciun răspuns. A cerut ajutor de la fabrici: „Să ne cumpere biletele, iar noi să muncim la ei”

„După ce povestea noastră a fost făcută publică, am primit mai multe promisiuni, dar, din păcate, nimic nu s-a concretizat, iar noi suntem în continuare aici, în Venezuela, unde este tot mai greu. În contul de donații s-au adunat 1.200 de euro. Le suntem profund recunoscători celor care ne-au întins o mână de ajutor. Am fi dorit să avem soluții, să muncim pentru acești bani, nu să fim nevoiți să apelăm la ajutor. Știm că pentru toată lumea este greu”, a declarat, pentru Libertatea, Geanina Pîslaru.

Am scris la o mulțime de fabrici din România și i-am rugat un acord: să ne cumpere biletele de avion pentru toți patru, iar noi să muncim la ei când ajungem în țară. Nu am primit niciun răspuns până acum de la nimeni. Suntem epuizați. Geanina Pîslaru: De 12 ani locuiește în America de Sud Originară din județul Vaslui, femeia locuiește de 12 ani în Venezuela, fiind căsătorită cu un cetățean venezuelean. S-au cunoscut în timp ce amândoi munceau în Spania. Bărbatul a fost nevoit să se întoarcă în țara natală, deoarece îi expirase viza. Ea a revenit în România, unde a născut un băiețel.   „În 2010, am plecat cu băiețelul în Venezuela, stabilisem cu soțul să ne căsătorim, să ne punem actele în ordine și să ne întoarcem cu toții în România. Am luat această decizie pentru că ne iubeam și aveam un copil împreună”, a povestit Geanina pentru Libertatea. Lupta pentru supraviețuire Situația din Venezuela s-a complicat, țara confruntându-se cu o criză economică fără precedent. Cei doi soți au acum doi copii. Cu mari eforturi, au reușit să-și perfecteze documentele pentru toți în vederea revenirii în România, însă nu au bani pentru bilete. Veniturile familiei abia reușesc să acopere cele necesare pentru supraviețuire.

Salariul minim pe economie din Venezuela au ajuns la 7,59 de dolari la cursul oficial. Acesta nu ajunge pentru a cumpăra un kilogram de carne de vită, care costă în Caracas peste 8 dolari. O cutie de 30 de ouă costă echivalentul a 5,75 de dolari. Primăria nu are fonduri pentru a achita biletele. Familia Geaninei locuiește în prezen în Vaslui, dar nu dispune de resurse pentru a le plăti biletele de avion. Recent, primarul comunei Puiești, acolo unde locuiesc părinții Geaninei, a făcut și el un apel public pentru familia tinerei din Venezuela. Edilul Cezar Vasile Ticu a declarat că primăria pe care o conduce nu își permite să aloce fonduri care să acopere prețul biletelor de avion.

„Primăria nu își permite să aloce sume de mii de euro, dat fiind bugetul foarte mic, dar vom face un efort pentru a oferi o sumă de 2.000-3.000 de lei acestei familii și îndemn toți oamenii care vor să facă o faptă bună să ni se alăture în acest demers umanitar. Noi îi primim cu drag acasă, pentru că sunt oameni muncitori și au doi copii mici, care merită o viață mai bună”, a declarat primarul comunei Puiești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *