Instanța decide falimentul unei firme din Botoșani. Avea credite nerambursate

foto: playtech.ro

Tribunalul Botoșani a decis, luni, falimentul unei societăți comerciale din județul Botoșani, care s-a aflat în imposibilitatea de a returna un credit. Este vorba de societatea comercială Contess SRL cu sediul în comuna Cândești, care a fost înființată în 2004 și care avea ca principal obiect de activitate „comerțul cu amănuntul in magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, bauturi si tutun”.

Falimentul Contess a fost declarat la o lună după de instanța a dispus intrarea în insolvență a acestei firme, la solicitarea Tonescu Finance S.A.R.L, care cumpără creditele neperformante ale băncilor românești.

Contess SRL are ca asociat unic pe Ramona Loredana Holovati, iar ca administratori pe Ramona Loredana Holovati și Vasile Holovati.

Solutia pe scurt:

Aprobă raportul administratorului judiciar Numera Restructuring IPURL. În temeiul dispoziţiilor art. 92 alin. (5), coroborat cu art. 38 alin. (2) lit. c) pct. 1, 2 şi art. 145 alin. (1) lit. D din Legea nr. 85/2014, dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitorului soc. Contess SRL. În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenţei, confirmă lichidator judiciar pe practicianul în insolvenţă Numera Restructuring IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 2.000 lei. Pune în vedere ca la prima adunare a creditorilor să se supună spre aprobare onorariul lichidatorului judiciar. În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenţei, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 10 zile de la notificare.

Dispune notificarea intrării în faliment a debitorului, creditorului şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 151 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea sentinţei prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolven?ă, care se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 09.01.2023.
Document: Hotărâre intermediară  1/2023  09.01.2023

 

Se cere insolvența pentru o brutărie din Botoșani care a vândut pâine de peste 1 milion de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *