Acțiuni ale polițiștilor la Darabani, Săveni și Dorohoi. Zeci de sancțiuni au fost date

Zeci de sancțiuni au fost date de polițiști în urma unor acțiuni care au avut loc la Darabani, Săveni și Dorohoi. La data de 7 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, care au ca principală cauză, consumul de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive.

În cadrul activităților au fost legitimate 106 persoane, au fost controlate 82 autovehicule și au fost efectuate 24 de testări cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.900 de lei. Totodată, în cadrul activităților desfășurate a fost reținut un permis de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

În zilele de 7 și 8 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au organizat acțiuni pentru prevenirea săvârșirii de infracțiuni stradale și pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere.
În cadrul activităților au fost legitimate 76 persoane, au fost controlate 63 de autovehicule și au fost efectuate 38 de testări cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.670 de lei. Totodată, în cadrul activităților desfășurate a fost reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.

În noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt și tâlhărie, a celor comise cu violență, a unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În cadrul activităților au fost legitimate 143 persoane, au fost controlate 27 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.950 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *