Cei trei tineri care au agresat un agent de pază, la o casă de pariuri din Botoșani, au fost prinși de polițiști

Foto Antena 3 CNN

Cei trei tineri care au agresat agentul de pază de la o casă de pariuri din Botoșani au fost prinși de polițiști. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, este vorba despre trei tineri cu vârste între 20 și 23 de ani. Aceștia au fost duși la audieri.

Un tânăr de 23 de ani din Botoșani, angajat ca agent la o firmă de pază şi protecţie, a fost bătut cu sălbăticie în timpul serviciului. Acesta a ajuns la spital cu mai multe traumatisme. Incidentul a avut loc joi seară, în incinta unei case de pariuri sportive din centrul municipiului Botoșani. Din câte se pare, tânărul agent, care este din comuna Mihai Eminescu, a atras atenţia mai multor tineri romi, care făceau scandal în agenţie. În acel moment, scandalagii au tăbărât cu pumnii şi picioarele pe acesta, care nu a mai avut nicio reacţie.

Doborât de loviturile încasate, tânărul a rămas întins pe podea, iar agresorii au fugit. A fost apăsat butonul de panică, iar în scurt timp, la faţa locului au ajuns un echipaj de intervenţie rapidă de la firma de pază, dar şi mai multe echipaje de poliţie şi jandarmerie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *