Ce poate fi în inima lor! Frații Mariei, copila ucisă cu 25 de lovituri de cuțit, sunt consiliați de psihologi. „Plâng, le este dor de fată”

Frații Mariei Alexandru, fata care a fost ucisă cu 25 de lovituri de cuțit de un tânăr de 20 de ani, la Trușești, trec prin clipe grele. Maria a lăsat în urmă o soră și doi frați. Cei trei se află într-un centru de protecție a copilului și sunt consiliați de psihologi după moartea surorii lor.

Cel de nouă ani, sub ochii căruia s-a produs totul, a fost panicat și speriat, spun reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, însă acum pare să fie mai liniștit. Cu toții au nevoie însă de consiliere. Potrivit directorului DGASPC, Doina Nacu, toți copiii din centru, care au cunoscut-o pe Maria, sunt în atenția angajaților DGASPC pentru a se asigura vă reușesc să treacă peste pierderea ei.

De atunci seara, o echipă de psihologi de la noi, și astăzi sunt plecate două colege să facă consiliere cu copiii. El a fost panicat și speriat. Acum nu știm cum va reacționa. Deocamdată este ok. Toți copiii sunt ok. Plâng, le este dor de fată, dar nu altceva”, ne-a declarat Doina Nacu.

Polițiștii spun că tânărul a fost prins în zona gării din Trușești

Cazul a avut loc la Trușești. O copilă de 14 ani a murit după ce a fost înjunghiată de un tânăr. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, la data de 31 decembrie 2022, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în comuna Trușești, o minoră ar fi fost înjunghiată în stradă.

„Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind identificată victima, în persoana unei minore, de 14 ani, din comuna Trușești. Persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Guranda a părăsit locul faptei, imediat după comiterea acesteia, fiind identificat de polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi, în zona gării din localitatea Trușești. Acesta a fost condus la sediul poliției, pentru audieri”, susține Nenișcu.

Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *