Mobilizare impresionantă pentru fetița ucisă la Trușești. Impresionați de drama ei, oamenii s-au oferit să ajute la înmormântarea ei

Mobilizare impresionantă pentru Maria Alexandru, copila ucisă cu 25 de lovituri de cuțit de un tânăr de 20 de ani, la Trușești. Ea va fi înmormântată creștinește, iar de organizarea funeraliilor se ocupă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.

„Avem de toate și nu mai avem nevoie de absolut nimic. Chiar și eu am primit în privat mesaje, dacă avem nevoie, că lumea vrea să dea, dar nu e nevoie. Mulțumim din suflet pentru sprijin, dar chiar avem și nu mai este nevoie de nimic”, ne-a spus Doina Nacu.

Copila de 14, care a fost ucisă de un tânăr de 20 de ani în ajun de Anul Nou, a fost înjunghiată cu 25 de lovituri de cuțit, chiar sub privirea unui copil de nouă ani, fratele acesteia. Maria Alexandru mergea cu uratul cu fratele său, potrivit martorilor.

„Criminalul era crescut tot la casa de copii, ca și Maria. Se spune ca cei doi erau iubiti. Fratele victimei in varsta de 9 ani a fost martor. Criminalul a fost prins la scurt timp de către localnici.  Copiii se aflau la urat”, ne-a declarat un localnic.

Fratele fetei, deși speriat peste măsură, a găsit puterea să ceară ajutor la toți oamenii care i-au ieșit în cale, sperând că își va salva sora.

Polițiștii spun că tânărul a fost prins în zona gării din Trușești

Cazul a avut loc la Trușești. O copilă de 14 ani a murit după ce a fost înjunghiată de un tânăr. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, la data de 31 decembrie 2022, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în comuna Trușești, o minoră ar fi fost înjunghiată în stradă.

„Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind identificată victima, în persoana unei minore, de 14 ani, din comuna Trușești. Persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Guranda a părăsit locul faptei, imediat după comiterea acesteia, fiind identificat de polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi, în zona gării din localitatea Trușești. Acesta a fost condus la sediul poliției, pentru audieri”, susține Nenișcu.

Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *