Pensiile se plătesc cu întârziere în ianuarie 2023. Anunţul făcut de Poșta Română

Poșta Română anunță că, în luna ianuarie 2023, distribuirea pensiilor și a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă în care atât salariaţii Casei Naționale de Pensii Publice, cât și cei ai Poștei Române, beneficiază de zile libere.

Aşadar, Poşta Română anunţă că pensiile se vor plăti în intervalul 6-19 ianuarie, în timp ce ministrul Muncii şi şeful Casei de Pensii au vorbit, anterior, de data de 3-4 ianuarie, ca fiind ziua în care încep plăţile.

Potrivit unui comunicat al Poștei Române, Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că va vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile.

Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public va fi următorul: – la domiciliu – în perioada 6 – 17 ianuarie 2023;

– la ghișeele subunităților poștale – până pe data de 19 ianuarie 2023.

„Ca și anul trecut, salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, față de intervalul obișnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni.

Este o situație specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajații din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

Aşadar, pentru a afla ce vechime aveți, trebuie înainte de toate să aveți un cont online pe site-ul Casei Naționale de Pensii.

Pentru a vi-l crea, trebuie să completați un formular cu datele personale: nume, prenume, CNP, adresa de e-mail, de domiciliu, actul de identitate, informeaza Amtema 3 CNN care citeaza Mediafax

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *