Se dă undă verde angajărilor la stat! 90.000 de posturi vacante; Care este cel mai bine plătit domeniu

De la 1 ianuarie se dă undă verde angajărilor la stat, după ce jumătate de an acestea au fost blocate. Guvernul a anunțat că sunt peste 90.000 de posturi vacante.

Începând de la 1 ianuarie se fac noi angajăro la stat. Guvernul pune însă o condiție. Instituțiile care își doresc să aducă noi oameni în sistem trebuie să se încadreze în bugetele deja alocate. Se pare că acest lucru nu va fi o problemă, asta pentru că analiza făcută în Guvern arată că sunt, în prezent, 90.000 de posturi vacante la stat, posturi care sunt deja bugetate.

Cel mai mare deficit de angajați este în Ministerul Educației, unde sunt aproximativ 21.700 de posturi libere. Un alt minister care va face angajări este Ministerul Afacerilor Interne, cu peste 15.000 de posturi libere.

Și Ministerul Apărării Naționale face aproximativ 15.000 de noi angajări.

Ministerul Sănătății are nevoie de aproximativ 12.800 de oameni. Acesta este unul dintre cele mai atractive ministere când vine vorba de locuri de muncă, ținând cont de sporurile importante care se adaugă la salariu. Acestea vor putea fi acordate până în 2024, când legea salarizării se schimbă iar sporurile vor fi plafonate la 20%.

Un alt minister care va face angajări începând cu 1 ianuarie este Ministerul Justiției, cu peste 3.800 de locuri disponibile.

Și la Ministerul Finanțelor este nevoie de încă 3.100 de oameni. Instituțiile de stat sunt în acest moment extrem de atractive pentru cei care își doresc un nou loc de muncă. Și asta deoarece, de la 1 ianuarie, salariile vor crește cu până la 10%.

De asemenea se acordă și un spor de 50% pentru cei care se ocupă de proiectele PNRR. Indiferent de numărul de proiecte pe care îl au, vor primi acest spor pe toată durata acestora.

Mai mult decât atât, guvernul a decis să păstreze în plată și voucherele de vacanță, de 1.450 de lei, bani care vor merge către toți bugetarii. Iar beneficiile nu se opresc aici. Cei care lucrează la stat primesc și un spor de stres.

Statul face însă cheltuieli importante cu plata salariilor. Potrivit ultimelor date publicate, în 2022, cheltuielile cu salariile bugetarilor au ajuns la 7,7% din PIB, aproximativ aceeași sumă acordată pentru investiții pentru bugetul de anul viitor.

În acest moment, statul are1.255.323 de bugetari, informeaza Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *