VIDEO Un bărbat și doi copii din Botoșani, răniți în accidentul de pe DN17

Un bărbat și doi copii din județul Botoșani au fost răniți și transportați la spital în urma accidentului care a avut loc marți, pe DN17, în afara localității sucevene Păltinoasa. Este vorba despre Gică Ababei, de 35 de ani, din comuna Răchiți, o fată de 14 ani, Elena Luiza și un băiat de 11 ani, Ciprian Matei.

Accidentul s-a produs după ce Constantin Sticleț, de 33 de ani, din comuna Cacica,  în timp ce conducea autoturismul, VW Golf, pe DN 17, în afara localităţii Păltinoasa,  având direcţia de deplasare Suceava către Gura Humorului, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în curbă la stânga şi având alte preocupări la volan,  a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul, VW Passat, condus regulamentar din sens opus, pe banda 2, de către botoșăneanul de 35 de ani.

În urma impactului au fost rănite șapte persoane: cei trei botoșăneni și alte patru persoane din Golf. Bărbatul de 35 de ani a suferit un „traumatism toraco-abdominal şi traumatism lombar”, Luiza –contuzie bazin şi contuzie lombară”, iar Ciprian –contuzionat ușor prin accident rutier”. Niciunul dintre cei trei botoșăneni nu a rămas internat. Șoferii nu erau sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *