Tânăr din Botoșani, reținut de polițiști după ce a fost depistat, de două ori, conducând fără permis

botosani, stiri, arestat, politieUn tânăr din județul Botoșani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat, de două ori, conducând fără permis. Luni, 26 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 28 de ani, din comuna Roma, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Din cercetări, a rezultat faptul că, acesta, atât la data de 26 decembrie, cât și la data de 24 decembrie 2022, a fost surprins de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza municipiului Botoșani, fără a deține permis de conducere.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, arată sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *