Înșelătoria care a lăsat zeci de români fără bani, înainte de Sărbători. „Nu trebuie să dăm datele de pe card nimănui”

Hoţii nu au vacanţă de sărbători. Ba chiar e sezonul preferat pentru escrocherii, mai ales online. Atenţie, aşadar, la tombolele care promit câştiguri mari sau la premiile garantate oferite de site-uri obscure. Vă pot lăsa fără toţi banii din cont.

Una din înşelătoriile „la modă” acum a lăsat zeci de români fără bani înainte de sărbători. Escrocii trimit un mail în numele unor bănci şi le cer oamenilor să acceseze un link sub pretextul că le-a fost blocat contul pentru că cineva ar fi încercat să se autentifice de mai multe ori.

Mihai Roariu, manager de comunicare DNSC: Este vorba despre nişte mailuri care vin în căsuţa noastră electronică, simulează a fi din partea băncii. Banca nu îţi va transmite un astfel de solicitări, nu va încerca să valideze astfel de date prin email. De regulă te sună un operator sau există o altă modalitate mai securizată în care validează astfel de date extrem de importante.

Infractorii copiază întocmai logo-urile băncilor, dar de multe ori îi dau de gol greşelile gramaticale sau adresa de e-mail.

Mihai Roariu, manager de comunicare DNSC: Ne uităm la adresa de mail exactă de pe care a venit acel mail. Dacă ne-a venit un mail în care ni se solicită datele bancare este un prim semn clar că este o capcană. 

Instalarea unui antivirus sau verificarea site-urilor care ni se par suspecte ne pot feri de probleme.

Silviu Stehaie, expert în securitate cibernetică: În general putem fi atacaţi cam în două direcţii. prin email şi prin mesaje pe telefon de cele mai multe ori prin sms dar şi pot veni şi prin reţelele de socializare sau alte aplicaţii. Dacă totuşi primim un mesaj, o reclamă la un produs care pare prea ieftin sau nu se potriveste cu ceea ce stim, in loc sa dam click pe link, putem sa deschidem noi site-ul introducand manual adresa magazinului sa vedem daca magazinul există, dacă e ok. Dacă oferim informaţii financiare  primul pas ar fi să anunţăm poliţia şi să blocăm cardul respectiv.

Cele mai folosite înşelătorii sunt cele de tipul „eşti marele câştigător” sau „dă acest mesaj mai departe la 25 de prieteni”.

Octavian Dan, purtător de cuvânt IGPR: Dacă este să ne referim la comiterea de infracţiuni în mediul online acestea sunt din ce în ce mai răspândite odată cu răspândirea mijloacelor de comunicare şi cu achiziţionarea produselor din mediul online. În mediul online putem fi victima mai multor infracţiuni iar elementele constitutive ale fiecărora dintre aceste infracţiuni sunt cercetate în cadrul dosarului penal. Fie vorbim de înşelăciune, fie fraudă informatică, fie efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Toate aceste infracţiuni sunt cercetate în cadrul dosarului penal. Nu trebuie să dăm datele de pe card nimănui. Cardul se foloseşte doar pentru plăţi şi în niciun caz nu vom primi bani în urma transmiterii datelor către o persoană care ni le-a solicitat  în mediul online.

Potrivit datelor, numărul atacurilor online a crescut cu 25 la sută în ultimul an potrivit observator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *