FOTO Jandarmii au ajutat cu alimente și bani două familii cu posibilități financiare din județul Botoșani

24 decembrie 2022

Cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, jandarmii botoșăneni au ajuns cu cadouri în comunele Știubieni și Havârna. Din donațiile jandarmilor, în cadrul campaniei interne ,,De Crăciun, fii mai bun!”, au fost achiziționate alimente pentru masa de sărbătoare și dulciuri pentru copiii din două familii cu posibilități financiare reduse, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean.

Pentru că nevoile zilnice sunt multe, jandarmii le-au oferit și ajutoare financiare pentru acoperirea unor cheltuieli cu energia electrică sau încălzirea locuinței.

Tot din sumele de bani cu care jandarmii au contribuit voluntar, a fost depus în contul unei asociații caritabile un ajutor pentru o fetiță aflată în acest moment la tratament în străinătate, din cauza unei afecțiuni medicale grave”, a declarat Dan Izotov.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia