Accident pe un drum din județul Botoșani provocat de un tânăr băut

foto arhiva

Accident cu pagube materiale, joi, pe un drum din județul Botoșani. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe drumul județean D.J. 208 I, în comuna Vorona, a avut loc un accident de circulație, soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr, de 21 de ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe drumul județean D.J. 208 I, în comuna Vorona, ar fi acroșat un alt autoturism care era parcat pe marginea părții carosabile, producându-i pagube materiale.

”Tânărul a fost testat cu apartul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *