Zeci de polițiști locali și peste 100 de camere de supraveghere în Botoșani, pentru sărbători în siguranță. Viceprimar: „Le-am transmis să…”

Începând cu 17 decembrie 2022 și până la data de 7 ianuarie 2023, efectivele Poliţiei Locale vor desfăşura activităţi specifice, pentru asigurarea climatului de siguranţă în municipiul Botoșani.   În zona operativă şi de responsabilitate (Parcul Mihai Eminescu, Pietonalul Unirii, Centrul Istoric al Municipiului, Pietonalul Bancar, Parcul Curcubeului), polițiștii locali vor acționa pentru a asigura ordinea și liniștea publică. În noaptea dintre ani, polițiștii locali vor fi prezenți lângă scena amplasată în piaţa Revoluţiei pentru a asigura buna desfășurare a spectacolului organizat de municipalitatea botoșăneană.  

Polițiștii din cadrul Biroului Circulația pe drumurile publice vor asigura fluidizarea traficului auto în zona Carrefour, intersecţiile şi trecerile de pietoni prevăzute în planul comun stabilit cu Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean de Jandarmi.

Cadrele din cadrul Biroului activitate comercială vor fi prezente în  Piața Centrală și Piața Viilor, derulând și activități care au drept scop prevenirea evenimentelor neplăcute generate de nerespectarea legislaţiei vizând obiectele pirotehnice.

Polițiștii din cadrul Serviciul Protecţia Mediului vor monitoriza depozitarea deşeurilor menajere și curăţenia în zona societăţilor comerciale. Ei vor acționa și pentru asigurarea ordinii și liniştii publice, dat fiind faptul că în această perioadă municipiul va fi animat de multe grupuri de colindători.

Prin cele 101 de camere de supraveghere video, aflate în dispeceratul de la Casa Cărţii, vor fi monitorizate zonele operative de interes. Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale, a anunțat că, în perioada 17 decembrie 2022 – 7 ianuarie 2023, participă la misiuni 72 de poliști locali, respectiv 42 de la Ordine şi Linişte Publică, 10 de la Circulaţie, 6 de la Biroul Activitate Comercială, 6 de la Protecţia Mediului, 8 de la Dispecerat – Evidenţa Persoanei. Continuitatea conducerii Poliției Locale este asigurată în această perioadă de directorul instituţiei şi şefii de serviciu şi birou.

„Polițiștii locali se vor afla în perioada sărbătorilor de iarnă la datorie, siguranța și liniștea cetățenilor fiind coordonatele principale ale activității acestora. Le-am transmis să acționeze în așa fel încât aceste sărbători să nu fie umbrite de evenimente nedorite”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

Revelion în Piața Revoluției din municipiul Botoșani. Ce artiști vor urca pe scenă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *