Meniu special pentru cei peste 400 de bolnavi internați de sărbători la Spitalul Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani

Pacienţii care trebuie să-şi petreacă sărbătorile la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani vor avea un meniu special. Meniurile sunt adaptate în funcţie de afecţiunile pacientului, iar cei care nu au nici o interdicție din partea medicului curant și nu necesita un anume regim vor primi un meniu adecvat pentru aceste sărbători de iarnă, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Botoșani.

Pentru pacienţii care nu au interdicţii alimentare vor fi servite meniuri care includ la micul dejun unt, sunca presata , cascaval si masline,  iar pentru masa de pranz pacientii vor primi  ciorbe /supe de legume  si nu va lipsi friptura din pulpa de porc si salate de varza respectiv sfecla rosie,iar la cina vor servi piure de cartofi cu ochiuri, mamaliguta cu branza de vaci si smantana, iaurt si telemea fara sare .

Traditional, toti pacientii vor primi  cozonac, mere, bomboane de pom, portocale  iar pentru ziua de 31 decembrie, pacientii vor fi serviti cu colacei, portocale  si bomboane de pom.

”In aceasta perioada raman spitalizati aproximativ 420 pacienti  din care 205 in sediul central din strada Marchian, 200 in sectiile de psihiatrie si la sectiile de boli infectioase se estimeaza sa ramana internati  15 pacienti”. a declarat Asaftei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *