FOTO Accident pe un drum din Botoșani! Un bărbat s-a răsturnat cu mașina

Un accident rutier a avut loc marți seară, pe raza localității Victoria. Un bărbat a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului. Acesta a rămas blocat, fiind nevoie de intervenție specializată pentru scoaterea sa.

La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar și polițiștii care fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Un bărbat în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a fost implicată în accidentul rutier de marți seară, pe raza localității Victoria. Autoturismul a lovit un copac de pe marginea drumului și a ajuns pe cupolă, într-o curte, unde a mai doborât un stâlp de electricitate și un arbore.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

Pompierii l-au scos pe bărbat din autoturism. Acesta era conștient și a fost preluat de echipajul TIM – SMURD pentru a fi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Totodată, pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *