FOTO & VIDEO! Filtre de amploare în trafic, astăzi, la intrarea în Botoșani dinspre Iași

Astăzi, 20 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o nouă acțiune preventivă în trafic, pentru prevenirea victimizării cetățenilor prin accidente rutiere produse pe fondul neatenției la volan (utilizarea telefonului sau alte preocupări) sau al vitezei excesive, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Astfel, polițiștii botoșăneni au oprit în trafic autovehiculele care s-au deplasat astăzi dinspre municipiul Iași, la intrarea în municipiul Botoșani și le-au oferit conducătorilor auto autocolante și odorizante auto cu mesaje preventive.

Scopul activității a fost creșterea gradului de siguranță rutieră prin informarea și responsabilizarea cetățenilor, cu privire la riscurile la care se pot expune în trafic, dacă încalcă regulile de circulație.

”Recomandăm tuturor cetățenilor, indiferent de categoria de participanți la trafic, să respecte regulile de circulație rutieră, pentru a avita să fie implicați în evenimente nedorite!”, precizează IPJ Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *