VIDEO Primarul din Botoșani care a găsit soluția pentru a păstra tradițiile de iarnă. A făcut fanfară din copii

Un primar din județul Botoșani a găsit soluția pentru a păstra tradițiile de iarnă. Pe fondul tot mai scăzut pentru ansamblurile folclorice, primarul comunei Corlăteni, Costel Cătălin Gavril, a decis să facă o fanfară din copii, astfel încât obiceiurile de iarnă să aibă continuitate. El susține că, până acum, în fiecare an era nevoit să caute instrumentiști în localitățile învecinate, iar, pentru ca această criză să nu se perpetueze, a înființat o fanfară de copii, care însoțește acum dansatorii la fiecare eveniment.

Cel mai greu lucru este că nu prea mai avem nici copii, dar am reușit, așa cum am reușit, să avem fanfara noastră, să avem copiii de la ansamblul <Dor de plaiuri corlățene>, care duc tradițiile și obiceiurile mai departe”, a afirmat primarul din Corlăteni.

Mulți dintre instrumentiștii din fanfara de la Corlăteni au până în 14 ani. Ei au însoțit, duminică, frumoșii căiuți din Corlăteni la Festivalul de datini și obiceiuri desfășurat în municipiul Botoșani.

Administrația din Corlăteni susține că este dispusă să investească fonduri importante pentru a-i susține pe copiii care duc mai departe tradițiile populare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *