37 de agenți economici verificați de polițiștii botoșăneni doar într-o singură zi. Au fost date amenzi de peste 80.000 lei

razie bazar TatiPolițiștii botoșăneni au aplicat sancțiuni de peste 80.000 de lei într-o acțiune care a avut ca scop prevenirea faptelor ilicite de natură economico-financiară.

Sâmbătă, 17 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitară Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul criminalității de natură economico-financiară.

Activitățile s-au desfășurat pe raza municipiului Botoșani, fiind controlați 37 de agenți economici, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 80.000 de lei.

Dintre acestea, 10 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat electronice, fiind confiscați aproximativ 1.000 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate, reprezentantul unei societăți comerciale, cu punct de lucru în Piața Centrală, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 50.000 de lei, pentru faptul că a refuzat accesul organelor de control în incinta societății. Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, precizează IPJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *