Accident pe un drum din județul Botoșani! Un tânăr beat și fără permis a intrat cu mașina într-un șant

foto arhiva

Accident pe raza județului Botoșani produs de un tânăr fără permis. Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe un drum comunal, din localitatea Concești, s-a produs un accident de circulație, soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr, de 19 ani, din comuna Mileanca, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul comunal D.C. 85 din comuna Concești, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în impact cu un șanț de pe marginea drumului public, rezultând avarierea autoturismului.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă tânărul a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mai mult decât atât, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge și conducere fără permis”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *