O nouă acțiune a polițiștilor rutieri botoșăneni: 70 de mașini verificate

Polițiștii din cadrul Biroului rutier au organizat miercuri, 14 decembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare indisciplina pietonilor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 90 de persoane, au fost controlate 70 de autovehicule și au fost atenționați cu privire la modul de deplasare, 9 pietoni.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei, 15 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri ale pietonilor.

Totodată au fost reținute 2 certificate de înmatriculare și un permis de conducere, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *