Unic! Gestul plin de însemnătate făcut de o celebră actriță din România pentru un colegiu din Botoșani

O celebră actriță din România, care a murit în urmă cu trei ani, a făcut un gest plin de însemnătate pentru un colegiu din Botoșani. Florina Cercel, a studiat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani a lăsat o moștenire unității de învățământ. Deocamdată nu se cunoaște exact valoarea acestei moșteniri.

„Colegiul Eminescu va moșteni drepturile de autor, prin testament, ale doamnei. Este o premieră. Banii aceștia îi voi folosi pentru activități artistice ale școlii și să susțin, de câte ori va fi necesar și în funcție de câți bani voi avea, deplasările echipei de teatru a colegiului la diferite festivaluri din țară. Copiii, de cele mai multe ori își plăteau din banii lor pentru că nu aveam fonduri sau se foloseau de comitetul din părinți”, ne-a declarat directorul colegiului, Cristina Chiriac.

Florina Cercel s-a stins din viață în iulie 2019, la vârsta de 79 de ani. A fost o actriță cu un talent și o energie aparte, fiind extrem de apreciată pentru rolurile pe care le-a interpretat. S-a născut la Piatra Neamț, dar o perioadă a locuit cu sora și mama sa la Botoșani, unde a fost înscrisă la colegiul botoșănean.

Potrivit radioromaniacultural.ro, când Florina trecea în clasa a treia, tatăl ei a fost arestat, pe motive politice, fiind exclus din Armată şi trimis să-şi execute pedeapsa, de patru ani, la Canal. Sora actriţei, o fetiţă pe atunci, cu doar patru ani mai mare decât Florina, scrisese pe o foaie „Nu-l vrem conducător pe Stalin”. Întâmplarea, aparent neînsemnată, a dus la arestarea tatălui său. În acest timp, copilele se mută cu mama lor la Botoşani, iar tatăl revine acasă după un an şi jumătate.

Este înscrisă la Liceul „Mihai Eminescu” din Botoşani, iar adolescenţa artistei este marcată de opoziţia sa faţă de ştiinţele exacte şi de atracţia din ce în ce mai mare spre lumea teatrului şi filmului.

Despre copilărie şi adolscenţă, Florina Cercel rememora, peste ani: „Am avut şi o copilărie şi o tinereţe în care am colindat de la un capăt la altul această ţară, dacă mă gândesc că m-am născut la Piatra Neamţ, am făcut grădiniţa, clasa I şi a II-a la Botoşani, clasele a III-a, a IV-a, a V-a şi a VI-a la Rîmnicu Sărat, unde tatăl meu a fost mutat cu regimentul,- pentru că tatăl meu a fost muzician, a fost prim-trompetist în fanfara unui regiment. Ulterior, când am ajuns în clasa a V-a, a fost arestat politic şi a trebuit să părăsească armata, iar eu împreună cu mama mea şi sora mea am părăsit oraşul Râmnicu Sărat şi ne-am reîntors la Botoşani. Când tata a ieşit din închisoare, de la canal, am continuat cursurile Liceului „Mihail Eminescu” din Botoşani şi, după examenul de bacalaureat, am dat admitere la Institutul de Teatru şi am intrat de prima dată”, îşi aminteşte actriţa.

Este admisă apoi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea şi Victor Moldovan, devenind absolventă în anul 1964, la Secția Arta Actorului. A fost colegă de generaţie cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, Rodica Mandache, Ion Caramitru, Ştefan Radoff  sau Virgil Ogăşanu. Trist este faptul că, în perioada facultăţii, la sfârşitul anului trei, a fost exmatriculată, fiindcă nu declarase că tatăl ei a fost deţinut politic. A fost obligată să muncească, timp de patru luni, la o fabrică de utilaj chimic, pentru a se deprinde cu „educaţia muncitorească“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *