Categoria de pensionari care va avea creșteri ale veniturilor cu până la 45%. Marius Budăi face anunțul mult așteptat!

Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că pensionarii care au pensii între 1000 şi 1500 de lei vor avea creşteri ale veniturilor între 34% şi 45%.

Categoria de pensionari care va avea creșteri ale veniturilor cu până la 45%. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus că ”veniturile pensionarilor cresc diferenţiat, cu până la 45%, datorită majorării cu 12,5% a punctului de pensie şi acordării diferitelor tipuri de sprijin”.

„PSD a insistat şi a reuşit să crească consistent mai mult veniturile celor cu pensii mici pentru ca şi ei să facă faţă, pe cât posibil, creşterilor de preţuri. Astfel, în 2023, 2,3 milioane de pensionari, care au pensii între 1000 şi 1500 de lei, vor avea creşteri ale veniturilor totale cuprinse între 34% şi 45%.

950 de mii de pensionari, cu pensii între 1500 şi 2000 de lei, vor avea venituri totale majorate între 22% şi 25%. 1 milion de pensionari, cu pensii de la 2000 la 3000 de lei, vor avea venituri totale mai mari cu 14-15%. 500 de mii de pensionari, cu pensii peste 3000 de lei, vor avea venituri totale mai mari cu 12,5%”, a declarat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a declarat că nu vor fi probleme cu plata pensiilor, nici anul acesta și nici în 2023. Totuși, acesta a menţionat că banii vor ajunge la pensionari cu câteva zile mai târziu, din cauza unor proceduri tehnice.

„Aţi văzut discuţia din comisie pe tot ceea ce înseamnă acel procent 9,4%, când inclusiv cu cifrele în faţă au continuat să ne mintă. Nu sunt probleme în acest an cu plata pensiilor şi nici în 2023 nu vor fi probleme cu plata pensiilor, aşa cum arată bugetul actual. Făcea un coleg senator trimitere la matematică. Din păcate, matematica în cazul sistemului de pensii nu este una simplă, de doi plus doi. Matematica este complexă aici (…). Va fi ca în fiecare an, începutul de an cu deschiderea de conturi, plăţile vor începe undeva pe 3-4 ianuarie, cu o comprimare a timpului, astfel încât, în calendarul asumat, la fel cum s-a întâmplat şi anul acesta în luna ianuarie, să fie plătite pensiile (…), se va lucra şi în weekend şi seniorii României, cei care încasează pensiile în numerar, vor primi pensiile acasă într-un calendar stabilit. Nu vor fi întârzieri majore, doar acele câteva zile de deschidere de conturi de proceduri bugetare, pe care le întâmpinăm la început de an”, a precizat Budai.

Bugetul de stat pentru anul 2023 a fost aprobat, miercuri, în Parlament. Cu 251 de voturi pentru, 115 impotrivă și 3 abțineri parlamentarii au aprobat cele două acte normative fără modificări față de varianta propusă de Guvern. Partidele din opoziție, USR și AUR au primit 35 de milioane lei și respectiv 25 milioane de lei sub formă de amendamente.

Prezent la ședință, premierul Nicolae Ciucă a spus că bugetul este unul „realist” și „echilibrat” și „vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei”.

„Doresc să vă mulţumesc foarte mult pentru dezbaterea bugetului de stat, pentru efortul pe care l-aţi făcut ca în această perioadă să avem bugetul aprobat. E pentru prima dată când în România avem aprobat bugetul înainte de jumătatea lunii decembrie. Vreau să vă spun că este un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei. Vom continua să ne focalizăm atenţia pe tot ce poate să însemne susţinerea mediului de afaceri, investiţii, protejarea cetăţenilor, protejarea cetăţenilor vulnerabili”, a declarat Nicolae Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *