O femeie a dat în judecată Primăria și a scăpat de taxe și impozite

O femeie a dat în judecată Primăria Orșova pentru mărirea taxelor şi impozitelor locale. Nu doar că aceasta este chiar angajată a primăriei, dar instanța i-a și dat dreptate! Femeia a câştigat în instanţă dreptul de a nu mai plăti sumele aferente majorării impozitului pentru proprietăţile sale şi pentru cele ale fiilor săi, iar acum administraţia locală trebuie să îi returneze banii încasaţi nejustificat.

Femeia, care este şi angajată a primăriei, a acţionat în instanţă decizia administraţiei locale prin care se majorau impozitele.

„Aceste majorări au fost prevăzute în anexa hotărârii, în note de subsol. Or, aceste note de subsol nu erau motivate sub nicio formă, deşi Codul Fiscal prevede că pot fi efectuate majorări, dar pe anumite criterii”, a explicat Elena Boţilă.

Deşi, iniţial, a pierdut procesul, ea a făcut recurs la Curtea de Apel Craiova, iar judecătorii au trimis spre rejudecare dosarul la Tribunal, iar în a doua fază a admis cererea.

Oamenii sunt nemulțumiți, dar n-au bani să meargă în instanță

Reprezentanţii administraţiei locale spun că acest caz este singural în Orşova, dar îi vor returna banii.

„Această hotărâre de instanţă produce efecte doar pentru persoana care a acţionat în instanţă Consiliul Local, adică pentru doamna Boţilă Elena, cea care stă la aceeaşi adresă cu cel care a semnat pentru legalitate această hotărâre”, a declarat Marius Stoica, primarul din Orşova.

Oamenii din Orşova se declară nemulţumiţi şi de decizia administraţiei locale de a majora impozitele locale, însă cei mai mulţi spun că nu ar avea bani să acţioneze în instanţă primăria pentru a-şi recupera banii plătiţi nejustificat.

Sursa: mediaflux.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *