În comuna Vorniceni, județul Botoșani, localnicii folosesc un combustibil unic în România pentru a-și încălzi casele. Se numește tizic și este făcut din excremente de vacă. Oamenii locului spun că este foarte ieftin dar și eficient.
„Dacă ai varză la butoi și tizic la magazine, atunci treci iarna cu bine”. Așa sună una dintre cele mai cunoscute dictoane populare ale sătenilor din Vorniceni. Dacă toată lumea știe ce este varza și cât de importantă este mai ales pentru hrănirea gurilor dintr-o gospodărie țărănească, nu același lucru se poate spune despre tizic.
Pe scurt, tizicul este balegă de vacă amestecată cu resturi vegetale, formată și lăsată la uscat. Iarna, țăranii din Vorniceni o pun pe foc pentru a-și încălzi casele, fiind folosit mai ales de oamenii nevoiași sau de vârstnici.
„Cărbunele săracului” din nordul Moldovei
Tradiția tizicului la Vorniceni datează de câteva sute de ani. După epoca de glorie a Mușatinilor, țăranii din Vorniceni, cândva grorioși ostași ai lui Ștefan cel Mare, au ajuns tot mai săraci. Astăzi, trăiesc în mare parte din agricultura de subzistență și din creșterea animalelor. Cei mai tineri se descurcă doar plecând în străinătate, la muncă. În aceste condiții, tizicul a fost modalitatea de supraviețuire a localnicilor pe timp de iarnă.
„Era singura sursă de încălzire. Lemnul era scump și la distanță mare de Vorniceni, fiind adus tocmai de la Suceava. Posibilitate de transport nu era, bani nici atât, tizicul era singura alternativă”, spune Ion Frunzetti, unul dintre localnici.
Și astăzi zeci de familii nevoiașe se încălzesc doar cu tizic pe care îl bagă în cuptorul cu plită și le ajunge toată iarna. La fel și cei vârstnici obișnuiți cu această tradiție. Nea Ion Frunzetti își aduce aminte că de când se știe a făcut tizic, cunoscut drept „cărbunele săracului”.
„O zi și o noapte stăm la căldură cu tizicul”
Ana Lupu se apropie de 70 de ani și a trăit toată viața la Vorniceni. Tot de acolo sunt toți ai ei, așa că știe de mică ce înseamnă să mergi la făcut tizic. Cunoaște rețeta cu ochii închiși.
„Se strângea bălegarul de la vite, se amesteca cu resturi, cu pleavă de la grâu și se făcea o grămadă. Se lăsa o perioadă, și șase luni, la macerat. Apoi, îl călcam cu picioarele și se făcea ca o pastă, după care îi dădeam o formă și îl lăsam toată vara la uscat. Era muncă multă. Toată lumea muncea la tizic să aibă cu ce se încălzi. Dar se mai lua câte un rachiu și mergea treaba”, glumește săteanca.
Majoritatea familiilor nevoiașe sau vârstnicii au case cu cuptor și plită, iar pe timpul iernii, tizicul este băgat în cuptor. Oamenii locului spun că este foarte eficient și că nici măcar nu miroase urât.
„Noi ne încălzim cu tizicul toată iarna. Dacă încarc plita cu tizic, nu mai am treabă. Până a doua zi este cald”, spune Ana Lupu.
Autoritățile locale spun că tradiția tizicului nu mai este respectată de cei care au plecat la muncă în străinătate și care aleg metodele moderne de încălzire.
Sursa: Adevarul.ro
