VIDEO & FOTO Spectaculos! Doi soți din Botoșani confecționează păpuși unice în România și în lume. Personajele sunt încântătoare

Artă unică realizată de doi meșteri populari din Botoșani, care, la rândul lor, sunt unici în România și în lume. Soții Georgeta și Dumitru Silion din localitatea Tocileni din județul Botoșani confecționează păpuși de-o manieră nemaiîntâlnită. Păpușile reprezintă lumea satului de odinioară, din care nu lipsesc preotul,  profesorul, lăutarii, tâmplarul, dogarul sau gospodinele.

Apreciatele lucrări, realizate în miniatură, sunt create în „Maternitatea Păpușilor”, așa cum cei doi soți și-au numit atelierul din centrul satului Tocileni. Dumitru și Georgeta Silion au, în acest proces de producție, competențele și sarcinile sunt împărțite. El face scheletul păpușii, care presupune efort și utilizarea sculelor, iar ea realizează hainele și dă forma finală a personajelor.

„Personajele noastre sunt inspirate din viața omului de la țară. De aia se spune că sunt miniaturi tradiționale. Noi ne inspirăm din munca veche a țăranului de acum 50- 100 de ani în urmă, când nu erau sculele astea moderne. Căutăm să le aducem cât mai aproape de original, cât mai aproape de autentic să semene cu bătrânii care lucrat în jurul casei”, a afirmat Dumitru Silion.

Georgeta Silion spune că a moștenit respectul pentru tradițiile românești de la mama dumneaei, o femeie pricepută la toate, care aprecia frumosul și arta. La rândul ei, lucrează cu dăruire, iar confecționarea acestor păpuși îi stârnesc zilnic amintiri încă din copilărie, respectiv, munca satului de altădată; rostul câmpului și al gospodăriei. Printre personaje se află preotul, profesorul, tâmplarul, dogarul, lăutarii, fierarul, bătătorul cu piua, pescarul, gospodina care spală la maglă, gospodina care țese sau care toarce lâna, coșarul, tâmplarul, dar și bețivul care trage bea cu furtul din butoi sau cel care adoarme în scaun.

„Sunt de mică talentată, dar până acum nu am apucat să fac ceva. Moștenesc de la mama talentul că mama era o femeie cu talentul de a face ceva frumos. Nimeni în familia mea nu a făcut așa ceva până acum și nici eu nu credeam că voi face așa ceva. Am început cu ceva mai mic, cu niște păpuși pe care le agățam pe perete, iar după aia am început să modernizez păpușile. M-am dus cu ele la Centrul de Creație și cei de acolo mi-au dat avânt. Sunt păpuși foarte apreciate și căutate la târgurile meșteșugarilor. O fac ca un hobby, că îmi place. Nu o fac pentru bani, că nu mai fac avere la vârsta mea”, a afirmat Georgeta Silion, care s-a apucat de confecționat păpușile în urmă cu aproape zece ani.

Înainte de a deveni meșteri populari, Dumitru Silion a fost maistru la Mecanica, iar Georgeta Silion a lucrat la Serconf.

Păpușile realizate de soții Silion au ajuns peste tot în România și în cele mai îndepărtate locuri din lume. Cele mai multe dintre lucrări sunt valorificate la târguri ale meșteșugarilor, însă scopul meșterilor din Botoșani nu este să facă bani, ci să își promoveze munca.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *