Bacșișul va fi impozitat de anul viitor. Parlamentarii au stabilit procentul maxim taxat din consumație

Deputatii au decis impozitarea bacşişului de anul viitor. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie, bacșișul va fi evidențiat atât pe nota pe plată, cât și pe bonul fiscal. De asemenea, parlamentarii au stabilit procentul maxim taxat din consumație.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care reglementează bacşişul, stabilind că nivelul oferit va fi de maxim 15% din valoarea consumaţiei, va putea fi plătit pe card şi va fi impozitat. S-au înregistrat 189 voturi „pentru”, 34 „împotrivă” şi 4 abţineri.

Proiectul de lege reglementează definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestei sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acesteia de veniturile încasate de către operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului.

Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – „Restaurante”, 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

Bacşişul nu poate fi asimilat, din punctul de vedere al TVA, unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

Pentru operatorii economici, bacşişul încasat de la clienţi se evidenţiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia. Sumele provenite din bacșiș vor fi distribuite integral angajaților, iar banii din această sursă nu vor fi cuprinși în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal. Acolo vor fi prevăzute rubrici destinate alegerii de către client a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei.

Nerespectarea prevederilor legate de bacșiș va fi considerată contravenție, sancționată cu amendă cuprinsă între 2.000 lei și 4.000 lei, potrivit RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *