Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni. Anunțul făcut de meteorologi

Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 12-25 decembrie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, intervalul celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizat de oscilații termice semnificative, perioadele reci alternând cu cele mai calde.

Astfel, în 13-14 decembrie și între 18 și 20 decembrie, vor fi medii ale maximelor de 0…3 grade și ale minimelor de -8…-4 grade, valori de altfel normale pentru această regiune în luna decembrie. În restul timpului se vor înregistra temperaturi în general peste cele climatologic specifice, valorile cele mai ridicate fiind estimate în zilele de 15 și 16 decembrie, cu 6…11 grade ziua și 0…4 grade noaptea, mediat regional.

În perioada 16 -18 decembrie, va crește probabilitatea pentru precipitații – predominant ploi la început, apoi și ninsori. În celelalte zile ale intervalului de referință, precipitații în general slabe, vor fi posibile trecător și pe spații mici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *