FC Botoșani are un nou antrenor. Anunțul făcut de Valeriu Iftime

FC Botoșani are un nou antrenor după ce a fost învinsă și în Cupă de FCSB, scor 0-2. Valeriu Iftime l-a anunțat pe Flavius Stoican, în exclusivitate la Fanatik SuperLiga. La doar câteva ore după înfrângerea cu FCSB din Cupa României Betano, patronul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, a anunțat că echipa are un nou antrenor.

Flavius Stoican este noul antrenor al lui FC Botoșani

FC Botoșani tremură serios în acest sezon. După demiterea lui Mihai Teja, Valeriu Iftime nu a numit antrenor și a preferat să meargă pe mâna interimarului Mihai Ciobanu. Lucrurile au mers din rău în mai rău, iar moldovenii sunt în pericol să intre în hora retrogradării.

După 0-8 în SuperLiga cu Farul Constanța, botoșănenii n-au fost în stare să facă față nici în Cupa României Betano în fața adolescenților de la FCSB, care i-au bătut în ultima etapă a fazei grupelor cu scorul de 2-0.

În momentul ăsta am antrenor. Azi noapte am decis să pun un antrenor cu experiență pentru că experimentul ăsta sau să încerc tot felul de improvizații din club. Nu am văzut tot meciul că sunt plecat, dar ce am auzit mă înspăimântă. Nu credeam că fotbalul te pedepsește atât de repede și de rău. Ca atare am vorbit cu Flavius Stoican să vină la Botoșani, el având o predilecție, a făcut treabă bună la Iași, îi place Moldova, sper să facă treabă măcar până în vară la Botoșani, să mă scape de la retrogradare”, a declarat Valeriu Iftime, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *