Alexandra Huțu: „35 de proiecte privind modernizarea sistemelor de iluminat public au fost aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu și vor primi finanțare în sumă totală de 40.890.281 lei”

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat în această seară lista unităților administrativ-teritoriale care vor primi finanțare pentru proiectele depuse în anul 2021 în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public.

Acest program reprezintă un ajutor real pentru localitățile din județul nostru, în contextul prețurilor ridicate ale energiei electrice, dar și al creșterii siguranței publice, în special în mediul rural și în zonele periferice ale orașelor. În total, cele 35 de dosare aprobate vor primi finanțare în sumă totală de aproximativ 41 de milioane leiPrimele două au fost aprobate în lunile iulie și septembrie ale acestui an, iar celelalte 33 au fost aprobate astăzi, în Comitetul de Avizare al AFM. De asemenea, reamintesc faptul că la apelul din 19 august 2022, în ziua în care am avut ședința de lucru la Palatul Administrativ cu președintele AFM Laurențiu Neculaescu și cu autoritățile locale, au fost depuse alte 17 proiecte de către colegii primari, dar care vor intra în evaluare în anul 2023”, a transmis deputatul Alexandra Huțu

Cele 35 de localități ale căror infrastructură de iluminat public va fi modernizată sunt: municipiul Botoșani, orașele Bucecea, Darabani, Ștefănești și comunele Hilișeu-Horia, Vârfu Câmpului, Șendriceni, Păltiniș, George Enescu, Cristinești, Vorona, Suharău, Roma, Hlipiceni, Havârna, Frumușica, Coțușca, Corlăteni, Concești, Santa Mare, Dersca, Ibănești, Călărași, Hudești, Cândești, Brăești, Broscăuți, Rădăuți-Prut, Trușești, Viișoara, Vlădeni, Curtești, Lozna, Coșula, Durnești.

Așa cum am transmis și primarilor prezenți la întâlnirea pe care am avut-o în luna august la Botoșani, la preluarea funcției, în februarie 2022, am găsit întârzieri mari în procesul de evaluare a proiectelor depuse în anul 2021, de aceea am identificat această soluție care ne-a permis să contractăm servicii specializate de evaluare a dosarelor de finanțare. Astfel, toate dosarele au fost analizate, iar în urma evaluărilor, astăzi au fost aprobate alte 33 de dosare la nivelul județului Botoșani și un total de 470 de dosare la nivel național”, a declarat președintele AFM Laurențiu Neculaescu

Programul are ca scop îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu surse LED care să determine o eficiență energetică ridicată și poluare luminoasă minimă. În cadrul Programului Iluminat public 2021, finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți, după cum urmează:

  • pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori — maximum 1.000.000 lei;
  • pentru comune cu o populație de peste 5.001 de locuitori — maximum 2.000.000 lei;
  • pentru orașe — maximum 3.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang 0 — municipiul București — maximum 25.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang I — maximum 6.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang II — maximum 5.000.000 lei.

Listele cu proiectele aprobate pot fi consultate accesând link-urile:

https://www.afm.ro/main/programe/iluminat_public/2022/lista_cereri_aprobate_2022_12_08.pdf

https://www.afm.ro/main/programe/iluminat_public/2022/lista_cereri_aprobate_2022_09_29.pdf

https://www.afm.ro/main/programe/iluminat_public/2022/lista_cereri_aprobate_2022_07_27.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *