VIDEO Scandal la împărțirea pachetelor cu alimente de la Guvern, la Botoșani. „Nesimțita naibii, mi-ai stricat ochelarii”

S-a lăsat cu scandal, joi, la împărțirea pachetelor cu alimente de la Guvern, la Botoșani. Oamenii s-au călcat în picioare ca să ia pachetele cu mâncare, iar pentru că mulți nu au ținut cont de rândurile formate, nervii au fost întinși la maxim. Așa se face că oamenii au început să se certe și să se jignească ca la ușa cortului.

„Pe putere! Principiul de distribuire:,, Care apucă! „. Mai este mult până să apară raza de soare și in această direcție!”, spune o botoșăneancă nevoită să aștepte la rând în timp ce mai multe persoane se băgau în față ca să apuce pachetele mai repede.
VEZI VIDEO!

Începând cu data de 8 decembrie 2022, stocul disponibil este distribuit persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii (categorii de persoane stabilite conform art.3, alineat (1), lit c) din OUG nr.84 din 2020, în ordinea prezentării acestora după principiul “primul venit – primul servit”.

Produsele pot fi ridicate de către titulari sau reprezentanții legali ai acestora, în baza actelor de identitate (originale), valabile la data distribuirii, conform programării de mai sus, de luni până vineri, între orele 9:00 – 17:00, de la depozitul din incinta SC EPSILON OMICRON PULSAR SRL Botoșani, din strada I.C. Brătianu, nr.112.

https://www.youtube.com/shorts/EWnS0dsfBpo

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *