Opt dosare penale deschise la Botoșani pentru infracțiuni cu articole pirotehnice

Dosare penale, amenzi și peste 300 de kg de articole pirotehnice confiscate de polițiștii botoșăneni.

La data de 21 noiembrie 2022, a fost demarată la nivel național, acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Activităţile se desfășoară la nivelul întregului județ sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase și au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţi de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.

Până în prezent, în cadrul planului au fost efectuate 18 acțiuni și controale, fiind înregistrate 8 dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

În urma acestor activități, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei.

Totodată, au fost confiscate peste 300 de kilograme de articole pirotehnice în valoare de 15.000 de lei, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *